• În suflet cu-n ac ruginit mă cos,
    Acum tot ce aș face e de prisos
    Ața mă leagă, rana o strânge
    Inima-mi urlă, îmi zbiară, îmi plânge
    Prin vene rugina otrava își duce
    Moarte sufletului Ea va aduce
    Corpul îmi freamătă, puternic se zbate
    Durerea s-o oprească, el nu mai poate

  • Spune-mi de ce din ochii tăi, blajini odinioară,
    Aprigi străfulgerări țâșnesc și inima-mi omoară
    Spune-mi de ce perfidul glas al tău-mi șoptește
    Ca-ar vrea să fug, să vin... că mă iubește!


    Inima-mi o vrei – o ai și o arunci
    În bezna-întunecoasa a unei înfiorătoare voci
    Ce-mi spune "te iubesc" în fiecare zi,
    Când gându-ți groaznic îmi râde: ce bine de-ai muri!


    Spune-mi de ce când inima-mi avut-ai
    Venin pompai pe-o parte, pe alta suferință
    Spune-mi de ce îmi spui că mă iubești,
    Deși-n gându-ți tiranic de fapt, tu mă urăști?!

  • sa ajuns si aici sa se zica poezii mai mult ca niciodata,
    in ajun de ziua mare toate lumea e tatara si ciudata,
    mergand acasa iaca iau un ban si eu pe saturate,
    asa am ajuns sa fiu trist mai mult ca niciodata,



    Compusa de mn multumesc:)


    Aldariel- Avertisment acordat pentru spam.

  • Ai coborat dintre stele
    Cometa a gandurilor mele
    Te-ai saturat sa ma privesti de sus
    Cum zilnic te caut in fiecare apus.
    :fairy2:
    Ai cazut intre oameni, Craiasa Celesta,
    Apropiata in forma, potrivnica'n esenta
    Captiva si singura-n sticluta cea mica
    Esenta eterna, ce-i prea mult...cam strica

  • Frumos,felicitari! Dar ultimul vers cu " ce-i prea mult..cam strica" suna asa de coltu blocului.Parerea mea,orcu' reusita! Bravo