Wildshock's Special Selections

  • Incep cu o piesa oarecum clasica, Bolero de Maurice Ravel. Spun oarecum clasica pentru ca Ravel nu are nici o treaba cu clasicii, este un compozitor de secol XX. In plus, fata de alte compozitii ale sale, mult mai complexe, Bolero-ul este considerat trivial, Ravel declarand despre el "o piesa pentru orchestra fara muzica".


    Va prezint o varianta celebra, In coregrafia lui Maurice Mejart, avand-o ca prima balerina pe Maya Plisetskaya : Maya Plisetskaya - Bolero (choreography by Maurice Béjart)
    Face parte din categoria "cultura generala". De fapt, din categoria "esti incult(a) daca nu stii asta", ca sa fiu mai explicit.

  • Am sa continui aceasta serie de posturi, cu scurte prezentari ale celor care canta, prin cate un post (sper) zilnic. Dacă doriti sa solicitati adaugarea unei piese, respectiv a unui artist, o puteti face prin PM pentru a inlesni parcurgerea informatiilor postate aici


    Cei care doresc cateva ore de muzica selectata de mine pot da play următorului playlist. Mai devreme sau mai tarziu voi ajunge sa scriu cateva cuvinte despre fiecare dintre artiştii selectaţi acolo.


    Va multumesc.


    --------------------------------


    Don McLean - American Pie Retrospectiva cantata a celei mai agitate si mai tulburi perioade a rock-ului (si istoriei moderne) american(e). understandingamericanpie.com explică multitudinea de sensuri, referinte si jocurile de cuvinte din versuri (în engleza).


    ---------------------------------------------


    Joe Morello - "Take Five" Drum solo Probabil cel mai (re)cunoscut tobosar al lumii. Ma feresc de calificative gen "cel mai bun" pentru ca in materie de muzica parerile nu pot fi strict obiective. Eu il gasesc fascinant, halucinant.


    Cu siguranta il cunoasteti, pentru ca e imposibil sa nu fi ascultat, macar o data Dave Brubeck Quartet - Take Five (tot cu el la tobe, evident). Asta e din `66, mai e o varianta din `61, dar care lasa de dorit (ma refer la inregistrare, nu la intepretare). Ce spun aici? Mai sunt "n" variante. E o piesa care nu a lipsit din repertoriul concertistic al quartetului Dave Brubeck pe parcursul a peste 40 de ani. Deci probabil mai sunt minim 200 de variante...


    --------------------------------


    Sa inaintam acum spre zilele noastre. Din capitolul "In ziua de azi nu se face doar muzica de plastic" prezint 5'nizza. Se citeste piatniţa si inseamna vineri in rusa. Un fel de Parazitii ucranieni, canta o combinatie de reggae, hip hop si rock suprapusa peste ceea ce numesc eu "maretia spiritului rus" transpusa in muzica. Mai clar: folk rus. Si mai clar: chitara rece si voce apriga.


    Cel mai mare succes l-au avut cu Soldat. Cui ii place sound-ul vor asculta cu placere Vesna [Весна], Voda [Вода], Jamaica (Ямайка) si alte piese de pe Unplugged (primul album), un sound cu distincte influente reggae. Amatorii de hip-hop vor fi delectati in special de piesele de pe O'5 (al doilea lor album; inseamna "din nou" in rusa). Remarcabila in acest sens (desi nu e inclusa in O'5) mi se pare En automne, o piesa in colaborare cu TNMK, un alt grup hip-hop/funk/jazz, tot ucranianieni, ceva mai cizelati decat 5'nizza (prea cizelati pentru gustul meu).


    Primesti un avertisment pentru postare dubla * Shto.


  • I wished I was a catfish, swimming down in the sea;
    I ‘d have some good woman, fishing after me.

    "Catfish Blues"


    Adica una dintre lectiile cele mai pline de sens din istoria muzicii moderne. Se presupune ca a fost compus de catre Tommy McClennan in anii `20 insa, datorita popularitatii sale in ani `30, originile ii raman incerte. Un eseu bine documentat asupra originilor acestul blues-simbol puteti gasi pe earlyblues.com. Prima inregistrare este cea in interpretarea lui Robert Petway, dar momentul in care Catfish Blues a schimbat pentru totdeauna istoria muzicii este intepretarea lui Muddy Waters (I am the blues) din 1950, sub numele de "Rollin' Stone". Aceasta interpretare este atat de reprezentativa pentru spiritul blues-ului acelor ani incat grupul englez format de Brian Jones in `62, apoi celebra publicatie americana infiintata in `67 ii imprumuta numele.


    Cuvintele sunt o referire directa la proverbul traditional american "A rolling stone gathers no moss" concept cu care intreaga generatie "Flower Power" se va identifica ulterior, "Rollin' Stone" / "Catfish Blues" devenind in mod natural un fel de imn al generatiei `70, fie in interpretarea lui Muddy Waters, fie in cea a lui Hendrix.


    Foarte probabil, fara cele amintite mai sus, Angie, I can't get no (satisfaction) sau Play with fire ar fi sunat altfel, daca ar fi existat si, cu siguranța nu am fi avut Papa Was A Rolling Stone.


  • Astazi o sa ma abat putin de la muzica in favoarea unui text scris de un bun prieten, care probabil nu va ajunge niciodată în manuale deşi, după părerea mea şi a altora, mai avizaţi ca mine, ar cam merita. Textul face parte din volumul "Sala de aşteptare", pentru care am avut onoarea să ajut la grafica interioara.


    (Textul se serveşte cu 1 pahar de vin rosu sec)


    Enjoy.


    aripa visului
    - de Matei Ghigiu -


    azi-noapte am plecat în pustiu cu un şarpe roşu pe umăr; se făcea că eram tânăr, pustiul era alb şi îndepărtat dar mă cunoştea, era prietenos. când am pătruns în el s-a desfăcut tot înspre o mare fără valuri.
    nu puteam să ajung la ea din cauza depărtării. pustiul îmi făcea reverenţe. m-am aşezat lângă o umbră ce nu era a mea, dar asta îmi dădea speranţe; însemna că cineva avea grijă de mine. îţi căutam o piatră, tu mă rugasei: „caută-mi o piatră pentru gâtul meu lung”. şarpele era lung şi avea ochi veninoşi. semăna cu mine când eram tânăr dar nu era decât un şarpe pe care îl uitasem pe umăr, îmi fusese greu să-l azvârl de acolo şi după aceea uitasem de el. nu mă deranja. pe deasupra pustiului pluteau zeppeline, se auzea o muzică a sferelor, era o petrecere acolo, sus, ce-mi păsa mie, oricum aveau sa treacă toate; orizontul se curbase deja înspre partea cu întuneric. eu aveam o menire, căutam o piatră pentru gâtul tău lung, tu îmi spusesei: „caută-mi o piatră pentru gâtul meu lung”. vorbeam de una, de alta, eram liniştit, aşteptam trecerea zeppelinelor căci mă enerva îngrozitor ideea de petrecere ce răzbătea din cilindrele acelea lungi şi maronii ca nişte gravide spânzurate pe cer în aşteptarea miracolului. pe tine te lăsasem departe, îţi croisem la plecare o rochie de seară din coji proaspete de paliandru pe care te rugasem să o porţi când mă voi întoarce eu din pustiu cu piatra. peste pustiu începuse să ningă cu bile albe şi portocalii, care nu ajungeau până la mine din cauza distanţei sau a dorinţei pustiului, nu ştiu. cert este că ele coborau încet, uneori în spirale, alteori în diagonală; în spirale coborau mai mult cele portocalii, la care şarpele de pe umărul meu tânjea. evident era o tânjire reptiloasă, neconcludentă de altfel, bilele oricum nu ajungeau până la noi, treceau doar de burta zeppelinelor şi apoi se risipeau în pustiu…
    pustiul ştia cum mă cheamă şi îmi şoptea uneori: „… tu ai ceva de căutat”. eu călcam cu îndârjire prin pâcla lui, era o pâclă groasă, nici nu ştiu din ce era făcută dar mirosea a coji de portocală din copilăria mea îndepărtată când o fiinţă anume, după ce cojea portocalele, punea cojile pe pervaz şi ele răspândeau un miros adânc prin încăperile casei. mai încolo aveam să întâlnesc un zeu fără mâini, fără chip şi fără cuvinte. nu ştiu ce să fac cu el; l-aş lua cu mine să mă ajute să găsesc piatra dar mă tem că în starea în care este nu-mi va fi de nici un folos, însă nu-l pot lăsa de izbelişte. aşa cum este, e totuşi cineva şi poate mai târziu voi avea nevoie de el. îl voi atârna pe celălalt umăr, să nu se întâlnească cu şarpele şi voi porni mai departe. şarpele îl privea pe zeu chiorâş, avea ceva cu el, poate ceva vechi, poate se întâlniseră cu altă ocazie, cine ştie, oricum zeul nu-l băga în seamă, nici nu avea cum, nici nu avea cu ce. se ghemuise pe umărul meu şi stătea acolo liniştit, aşteptând să am nevoie de el. în pustiu se lăsa înserarea, nu mai era nimeni în afara noastră. va trebui să găsim un loc unde să putem dormi liniştiţi până mâine când vom găsi piatra. am adormit într-un târziu, mergând, căci pustiul era doar un pustiu, atât şi nimic altceva. dimineaţa ne-am trezit fiecare în altă parte, bunăoară eu stăteam de vorbă cu o ploaie rară (mai vorbisem cu ea în alte împrejurări). ea îmi spăla pielea mea încreţită şi tare şi-mi spunea lucruri pe care le mai auzisem dar care îmi făceau plăcere, era o conversaţie suavă şi picurătoare din care mă hrăneam pe atunci cu multă poftă. zăream mai încolo şarpele meu roşu, se uita în sus cu ochii lui veninoşi, se uita la zeppelinele care nu mai treceau o dată, muzica sferelor se prelingea din burţile acelea somnoroase, se auzeau râsete şi o seamă de alte cuvinte răzbăteau din acele cilindre agăţate deasupra pustiului. aş fi vrut să strig zeul dar uitasem să-l întreb dacă are vreun nume. de bună seamă că trebuia să aibă unul dar nu-l ştiam şi, cum zeul nu avea atâtea lucruri folositoare, m-am gândit să-l fluier. de bună seamă că trebuia măcar să aibă auz. avea, căci veni înspre mine încet; nu ştiu cum, căci v-am spus că nu avea picioare. veni şi asta era important. mi se aşeză ca de obicei pe umăr. eram din nou împreună. şarpelui îi lucea pielea cea roşie, cred că şi-o schimbase într-o anumită împrejurare, în timpul nopţii, când eu adormisem.
    între timp pustiul devenise mai mare decât îl ştiam, poate din cauza nopţii, poate din cauza somnului meu lung ce se alungise o dată cu el. ştiu că visasem ceva, te visasem pe tine probându-ţi rochia de paliandru în faţa unor oglinzi concave, era o forfotă îngrozitoare, multă lume te admira şi tu erai încântată, le spuneai tuturor: „e de la el, el mi-a făcut-o, dar nu o port. o probez doar; o voi purta când va veni el, trebuie să-mi aducă ceva, aşa mi-a promis”. am plecat cu pâcla pustiului prin tălpi, nu lăsam urme sau lăsam dar pâcla le înghiţea pe toate cu conştiinciozitate. în dreapta se vedea marea aceea îndepărtată la care, oricum, nu puteam ajunge nici eu, nici şarpele meu roşu, nici zeul fără nume pe care îl purtam pe umăr în speranţa că-mi va folosi la ceva odată. şi aşa se şi întâmplă, căci, printr-o curioasă metamorfoză, în timp ce mergeam prin pustiu, zeul se dădu jos de pe umărul meu şi dispăru într-un tunel ivit acolo de nu se ştie unde. se întoarse după un timp cu o piatră. „hai să mergem acasă. am găsit ceea ce căutai”. „mergi şi tu cu noi ?” întrebă şarpele. „nu. eu rămân cu pustiul. eu sunt de aici. numai voi sunteţi străini, deşi văd că ştiţi destul de bine pustiul”. tu mă aşteptai acasă, fericită. „o să-mi aducă piatra”, le spuneai tuturor. „o să vedeţi, o să vină curând. eu l-am rugat să-mi caute o piatră pentru gâtul meu lung”. pe drum mai vorbeam cu şarpele de una, de alta.

  • Lemn și sarme.


    Sau arta de a produce un alt tip de relatie intre public si artist, prin imagine si sunet, cu mijloace relativ modeste. Este un proiect nascut undeva prin 2010 si care, initial, a plecat de la conceptul: hai sa lasam partea comerciala deoparte. Suntem o mana de profesionisti in sunet, imagine, mixaj, montaj (si tot ce mai inseamna facerea de video-uri muzicale...), suntem putini, lucram care te miri pe la ce studio mare, dar de data asta nu o facem pentru bani. Vrem doar sa iasa ceva pe masura priceperii noastre si talentului artistilor selectati... Dam fiecare cat poate, unii cate un weekend pe saptaluna, altii cateva ore dimineata si joia... Important e ca fiecare sa-si vada de felia lui cat poate de bine, daca se apuca de ea.


    Va inchipuiti ca dintr-un asemenea concept nu avea cum sa iasa decat ceva cu totul deosebit, care in mai putin de 2 ani a ajuns sa dea tonul in curentul underground (a se citi "non-main-stream") de peste ocean, aproape indiferent de genul muzical.


    Eu, unul, ma consider cusurgiu in materie de muzica dar, credeti-ma, sunt mic copil pe langa tartorul de la Lemn & Sarme, Adrian Vieni. Din pamant, din piatra seaca (de fapt, din lemn și sarme) reușeste sa scoata piese remarcabile din repertoriul unor oameni de care n-a auzit nimeni (nimeni-ul as fi eu, in fraza de fata).


    Va recomand toată lista... Ăăă... cum sa va explic? Merita.



    Aveti de sapat cel putin o saptamana. :*

  • Ca sa ne incalzim putin dupa aceasta lunga perioada de inactivitate incepem cu o poezie. Textul l-am citit prima oara pe un perete (da...cand spun perete...chiar ma refer la un perete) in gara din Sinaia. I-am facut o poza si l-am cautat imediat ce am ajuns acasa.
    Enjoy!


    intimitate
    de andrei gheorghiu | joi, 22 mai 2003


    pentru tine
    aş putea renunţa la exerciţiul de toleranţă
    am încercat să şterg cuvântul speranţă
    din dicţionarul explicativ al gândurilor mele
    mă temeam că poate da dependenţă
    îmi trezea pofte nebune
    să scrijelesc poeme nocturne
    pe boabe de orez
    le savuram apoi tacticos
    gustul amărui de miez scos
    pentru tine
    am să sting lumina pe hol
    nu-mi pasă cât o să vină factura la intimitate
    tu dă-ţi buclele de-a dura pe spate
    privește-mă cu palmele pereche
    ronțăie-mi şoapte la ureche
    spune-mi când ţi-a fost ultima dată imposibil să te opreşti
    ce pastă de dinţi foloseşti sau măcar
    cum te numeşti